Istoria a dovedit că viața sa închinată reîntregirii Daciei nu râvnește la nici o laudă și e răspândită în spațiul din preajma noastră, cât ține întinderea acestei țări. Noi, neamul, continuăm să-i rămânem datori, de aceea, vă chem să ne înclinăm în această zi cu pioșenie, cu lacrimi de bucurie și recunoștință, cinstind cu fapta, nu doar cu vorba, figura bravului nostru voievod!
Mihai Viteazul deschide în istoria poporului român o nouă epocă, care se va desfășura sub semnul marii lui înfăptuiri politice: Unirea Țărilor Române. Puternica personalitate a marelui domn și faptele sale, de răsunet european, au dat un nou curs politic istoriei țârilor Române. Unirea realizată de Mihai Viteazul (cel care s-a autointitulat într-un hrisov emis la Iași la 27 mai 1600, „Io Mihai voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Românești și al Ardealului și al Moldovei”),    a coalizat însă împotriva sa pe toți cei care își vedeau amenințate planurile de hegemonie politică în regiune. În tabăra de noapte de la Câmpia Turzii, la 9/19 august 1601, în momentul când gărzile nu se aflau în apropierea lui, viteazul voievod valah a fost asasinat. „Mihai a fost ucis conform poruncii primite de la împăratul Rudolf al II-lea, iar eu am executat-o“, scria în 1601 Basta György, autorul crimei, într-o scrisoare trimisă arhiducelui Mathias, viitorul împărat habsburg.
Mihai Viteazul însuși avea sa scrie: „Cardinalul (A. Bathory) îmi trimite sol (…) ca eu să-mi părăsesc țara (…) Până ce nu îmi vor arunca pământ peste ochi, nu voi înceta să lupt cu turcii (…). Nu-mi las nimănui țara și moșia până ce nu mă vor smulge de acolo târându-mă de picioare”.
Capul voievodului Mihai Viteazul a fost adus în Țara Românească de unul dintre căpitanii fostului domn și înmormântat de Radu Buzescu și a fost așezat în taină, cu respect și evlavie, într-o criptă la Mănăstirea Dealu, din Arhiepiscopia Târgoviștei.